De ce gramatica trebuie explicată în limba ta

O regulă, trei cursanți

Ia articolul englezesc, a și the. Pe hârtie nu e nimic mai simplu: a e „un” sau „o”, the e articolul hotărât. Și totuși nu e aceeași regulă pentru toată lumea.

Pentru un vorbitor de rusă, articolul e o noutate completă. Rusa nu are așa ceva, așa că trebuie explicat de la zero ce e un articol, la ce folosește și de ce engleza cere un cuvânt mic în fața lui book când sensul e oricum clar. Pentru un vorbitor de franceză, articolul e un vechi cunoscut, așezat exact la fel, în fața substantivului. Pentru un vorbitor de română, ideea de articol e familiară, dar locul nu: articolul hotărât românesc stă lipit la sfârșitul cuvântului, în omul, casa, cafeaua, iar în engleză devine un cuvânt separat, pus în față. Și, mai ales, cele două limbi nu-l folosesc în aceleași locuri.

Primul dintre aceste locuri e meseria. În română spui „mama mea este profesoară”, fără niciun articol. În engleză e obligatoriu.

Celelalte două merg în sens invers. Când vorbești despre ceva în general, româna pune articolul hotărât, iar engleza nimic: „îmi place cafeaua” devine I like coffee. Și după o prepoziție, unde româna spune simplu „pe masă” sau „în parc”, engleza păstrează the de îndată ce e vorba de o masă anume: on the table, in the park.

Trei cursanți, o regulă, trei lecții diferite. Un curs care scrie o singură explicație și apoi o traduce a scris-o de fapt pentru unul dintre ei, iar pe ceilalți doi îi pune să citească un text fie condescendent, fie fără prima pagină.

Greșelile depind de limba de la care pornești

Greșelile unui cursant nu sunt întâmplătoare. Sunt limba lui proprie care răzbate. Un vorbitor de română care învață engleza va spune I have eleven years, pentru că în română „ai” ani, și I am agree, pentru că în română „ești” de acord. Va lăsa verbul fără subiect, is very good, pentru că în română „e foarte bun” n-are nevoie de el. Și va pune negația de două ori, he doesn't never drink coffee, pentru că în română „nu bea niciodată” e perfect corect.

Un vorbitor de germană nu va face niciuna dintre aceste greșeli. Va face altele: va trimite verbul la sfârșitul propoziției secundare, va spune since three years, va încurca timpurile trecutului într-un cu totul alt fel. Niciuna dintre aceste greșeli nu se poate deduce doar din engleză. Ele se nasc din perechea de limbi. O explicație care nu știe de unde vine cititorul nu-l poate avertiza de greșeala pe care e pe cale s-o facă și nu-l poate scuti de cele douăzeci pe care nu le-ar face niciodată.

Tradus nu înseamnă adaptat

Cele mai multe cursuri sunt scrise o singură dată, în engleză, apoi traduse în fiecare limbă. Traducerea păstrează propozițiile și pierde cititorul. Versiunea românească a unui curs gândit pentru un public internațional explică pe larg ce e un articol cuiva care folosește articole de la doi ani și nu spune niciun cuvânt despre prietenii falși dintre română și engleză, pentru că originalul nu avea de ce să-i pomenească. Acolo, actual nu e pus niciodată lângă „actual”, iar library lângă „librărie”.

Un curs adaptat e scris de la zero pentru fiecare limbă maternă: aceeași regulă, aceleași fapte, dar altă explicație, cu comparațiile de care se poate folosi cititorul ăsta și cu avertismentele de care are nevoie. E mai multă muncă, cam câte un curs pentru fiecare limbă maternă în loc de unul singur tradus, și e singurul fel în care explicația vorbește cu adevărat despre cel care o citește.

Cum arată asta în curs

Fiecare regulă e explicată în română și scrisă pentru vorbitori de română, nu tradusă dintr-un text general. Un vorbitor de română și unul de rusă nu citesc aceeași explicație a aceleiași reguli. Exemplele se sprijină pe ce știi deja: fișa articolului nehotărât spune negru pe alb că la meserii articolul e obligatoriu „spre deosebire de română” și că la plural nu se traduce „niște”.

Așa e la fiecare nivel, nu doar la început. Gramatica din ultima lecție e la fel de adaptată ca aceea din prima, pentru că interferența nu se oprește când avansezi. Doar devine mai subtilă: perfectul compus, care te împinge spre I have seen him yesterday pentru că „l-am văzut” se construiește la fel ca have seen, sau lipsa timpurilor continue, care face ca I read now să sune perfect firesc.

Iar când verificarea găsește o formă greșită într-o propoziție pe care ai scris-o, regula pe care ți-o arată e chiar explicația adaptată, în română, exact în momentul în care ai nevoie de ea. Nu o sentință și nici o pagină dintr-o gramatică de referință scrisă pentru toată lumea: singurul lucru pe care l-ai greșit, explicat pentru tine.