Un cuvânt înseamnă toate formele lui

Engleza are puține forme, dar nu oricare

Un vorbitor de română care se apucă de engleză răsuflă de obicei ușurat. După casă, casa, casei, case, casele, caselor, după genul neutru și după conjunctiv, engleza pare aproape goală: house, houses, și cam atât. Fără genuri, fără cazuri, aproape fără conjugare. De aici concluzia vine repede: în engleză, să știi un cuvânt înseamnă să-i știi forma din dicționar.

E o concluzie greșită și costă scump. Engleza are puține forme, dar cele pe care le are se adună exact în jurul cuvintelor celor mai folosite, și tocmai pe ele nu le poți reconstrui din dicționar.

Go devine goes după he sau she, went la trecut, gone după have. Niciuna dintre aceste forme nu se ghicește. Iar ca să povestești ce ai făcut în weekend, ai nevoie de went, nu de go.

Aplicațiile de vocabular numără cuvinte. Cine „știe două mii de cuvinte” în sensul dicționarului știe două mii de lucruri pe care va trebui să le transforme din mers, de fiecare dată când le folosește. Asta nu e încă vocabular. E o listă de vocabular de învățat.

Regulat nu înseamnă gratuit

Cele mai multe forme urmează un tipar, iar tiparul e o regulă pe care o înveți o dată: -s la persoana a treia, -ed la trecut, -s la plural. Te ajută să înțelegi. Nu te ajută să mergi repede. Când spui unde lucrează sora ta, n-ai timp să derulezi regula: she, persoana a treia, deci adaug -s. Forma trebuie să fie acolo, întreagă, așa cum „lucrează” e acolo pentru tine fără să te fi gândit vreodată la conjugarea lui „a lucra”.

Așa arată siguranța în terminații: nu o regulă aplicată foarte repede, ci nicio regulă. Și vine din același loc din care vine orice siguranță: din producerea formei de multe ori, la intervale întinse pe câteva săptămâni, până când nu mai e asamblată, ci pur și simplu scoasă din memorie.

Și mai sunt cele care nu ascultă de nimic

Orice limbă are un nucleu de cuvinte foarte frecvente ale căror forme nu se construiesc din forma de dicționar. În română, „a fi” dă „sunt” și „eram”, iar „om” dă „oameni”. În engleză, be dă am, is, are, was, were, been; go dă went; child dă children, man dă men, iar person dă cel mai des people, un cu totul alt cuvânt.

Nu sunt curiozități rare. Sunt cele mai folosite cuvinte din limbă, și tocmai pentru că sunt folosite tot timpul rezistă la regularizare. Un cursant care stăpânește regulile, dar nu și aceste forme, vorbește fluent exact partea limbii care apare cel mai rar.

Cum tratează cursul o formă

Fiecare formă a fiecărui cuvânt e un element separat. Are propriul nivel de la 1 la 7, propriul loc în calendarul de recapitulări și propriul istoric de răspunsuri corecte și greșite. Goes poate fi la nivelul 6, solid ca piatra, în timp ce went e la nivelul 2 și revine mâine. Ce se programează nu e cuvântul ca întreg, ci formele lui.

Nu sunt niciodată tocite ca tabel. Când o formă ajunge la termen, o întâlnești într-o propoziție pe care trebuie s-o scrii de la zero, exact în locul care o cere. Dacă scrii forma greșită, verificarea marchează cuvântul, numește regula și înjumătățește nivelul acelei forme și al acelei reguli. Celelalte forme ale aceluiași cuvânt nu se mișcă, pentru că pe ele nu le-ai greșit.

Când un cuvânt e introdus, îl vezi întreg: imaginea, vocea, traducerea și toate formele, ca să știi din prima zi la ce te înhami. Tabelul e acolo ca să te uiți la el, nu ca să-l înveți pe de rost. Învățatul se petrece în propoziții, câte o formă pe rând, în ziua în care îi vine vremea fiecăreia.

Ce se schimbă

Se schimbă ce înseamnă „știu cuvântul ăsta”. Într-un pachet de cartonașe înseamnă că poți spune forma din dicționar. Aici înseamnă că fiecare formă întâlnită a trecut de un anumit nivel, verificată în folosire, iar cele care n-au trecut încă sunt cele care revin. Poți vedea oricând nivelul fiecărui cuvânt și al fiecărei reguli, iar cele care sunt încă jos sunt cele care sunt pe drum.

Și se schimbă cât te costă o greșeală. Dacă greșești trecutul unui verb, nu pierzi verbul. Pierzi o formă, pentru o zi, iar mâine o vei scrie din nou.